The Red Collection

''Vanda, între dorință și rațiune'' este prima dintre cele șase cărți ale colecției ''Dragostea arză-o-ar focul'', (Colectia Rosie)colecție  formată din romane individuale , aflată la a doua ediție, corectată și adăugită, a autoarei Mara Popescu-Vasilca. Întreaga colecție se află sub semnul celest al  iubirii însă fiecare carte în parte are specificul său și prezintă povești unice de viață cu personaje atent construite ce ne invită să le descoperim. Fiecare roman  este inedit,  te surprinde și te emoționează. ''Vanda, între dorință și rațiune'' este un roman profund psihologic care dezvăluie într-o narațiune rapidă, fulgerătoare și încântătoare, personalități brodate migălos  cu o puternica fibră emoțională, ce se dezlănțuie în trăiri intense ce ating  vibrații înalte dar care au și o doză de rațiune și o latură spirituală. Ca și celelalte romane din colecția rosie și acest roman are ca și  personaj principal o femeie, pe Vanda. Vanda este o persoană educată, rafinată, trecută prin experiențe de viață care știe ce vrea de la viață, știe ce își dorește și știe ce caută însă drumul spre fericire aparent  pavat cu petale, are și spini ce-i înțeapă  uneori tălpile și sufletul dar totuși, merge mai departe. Scriitura doamnei Mara Popescu-Vasilca ajunge la sufletul  cititorilor prin câteva ingrediente de bază de la care nu face rabat  și le adaugă  rând pe rând din abundență , în aluatul dospind al romanului. Fără a devoala conținutul romanului lăsând  plăcerea absolută  a descoperirii  cititorului, mă voi referi la câteva dintre aceste  ingrediente. Scriitoarea face prezentarea faptelor fără a implica judecata proprie,  lăsând  personajele  să spună adevărul franc, fără a le căuta scuze, prin adresare directă, utilizând  deseori monologul confesiv, cu  descrieri  detaliate care explică astfel  cum acționează, ce gândesc,  lăsând astfel cititorului  șansa  să cearnă prin propria sită  binele de rău. Un alt ingredient  de succes al scriitoarei Mara Popescu-Vasilca pe care  îl folosește cu succes  și în  romanul ''Vanda, între dorință și rațiune'' este  construcția  personajelor  cu profile psihologice bine conturate ce se autodefinesc prin salbe de  emoții și trăiri prezente sau trecute, explicate  amănunțit și care se integrează  în mici secvențe în întregul romanului dându-i o textură consistentă și coerentă.

Romanul ''Paula împlinire târzie''  face parte din colecția ''Dragostea arzâ-o-ar focul '' (Colectia Rosie) în care  autoarea a ales să  dea romanelor  sale  titluri cu nume de femei  și pornind de la ideea că viața fiecăruia merită scrisă și a  scris  povești deosebite. Și în acest roman este vorba de viața unei femei puternice și ambițioase , de această dată  este vorba de  Paula, care așa cum spune și  titlul romanului  trăiește  o ''Împlinire târzie''. Scriitoarea Mara Popescu-Vasilca  ne copleșește cu  scrisul său de o sinceritate absolută  cu personaje reale  și își arată fără teamă sensibilitatea sufletului dumneaei. Autoarea Mara Popescu-Vasilca  prin stilul său de scriere, cursiv și ușor  creează o punte de legătură  între dumneaei și cititor  și în același timp  creează o simbioză  între  personajele  cărții sale și cititori care  se vor regăsi  prin viețile personajelor. Se observă că aceste povești de viață  trăite de personaje, așa cum sunt ele,  cu tristeți  și bucurii cu deznădejde sau lacrimi de  fericire au fost scrise cu drag și pasiune de către scriitoarea Mara Popescu- Vasilca  care  a cuprins  probleme diverse și  importante de familie, de intimitate,  de fidelitate  și le-a legat într-o horă  a  vieții  plină de speranțe,  așteptări  și răspunsuri la întrebări. Scrierile sale i-au dat mari satisfacții  și imense bucurii sufletești  deoarece  a făcut  posibil  ca poveștile cuprinse să fie foarte frumoase  și utile cititorilor. Prin acestea  autoarea Mara Popescu-Vasilca  dorește să mângâie  sufletele  celor care se află la  răscruce de drumuri și să le dea speranțe  ca să se bucure de viață.

Viața este o luptă în sine, ne-a fost dată fără instrucțiuni, o folosim cum știm, cum simțim, cum credem că ar trebui, cum aflăm sau cum învățăm din spusele celorlalți și în cele din urmă, din propriile lecții pe care ni le dă însăși viața. O lecție de viață este și prezentul roman'' Nora în căutarea identității'' scris absolut  magnific de îndrăgita scriitoare canadiană de origine română Mara Popescu-Vasilca. O nouă lecție de viață, pentru că nu suntem la prima ''lecție'', acest roman  făcând parte din colecția ''Dragostea arză-o-ar focul'' (Colectia Rosie) o colecție  de povești de viață interesante, total diferite și inedite și  totuși care au  un punct comun : DRAGOSTEA, care e prezentă și arde flambant în viețile personajelor. Cu siguranță  vă intrebați   de ce o fi dat autoarea titlul ''Dragostea arză-o-ar focul'' colecției de  șase  romane? Iată  că pe măsură ce intrăm în poveștile de viață din aceste romane  înțelegem că dragostea  nu este doar lapte și miere, este și suferință, intrigă ,suspans, trădare, împăcare, minciună și secrete, toate acestea  arzând la intensitate maximă în paginile romanelor, capitol după capitol, într-o succesiune ce se derulează cu o viteză uimitoare. Nora, personajul principal din această carte  este o femeie atractivă, fermecătoare, independentă și elegantă  care își caută identitatea, vrând să se descopere și să se înțeleagă pe sine. Ea se autodescrie  ca fiind ''o visătoare'', romantică și senzuală, feminină și în același timp hotărâtă să atingă un anumit standard în  societate. Cartea '' Nora în căutarea identității''  ne poartă pe căile destinului, ale sorții, ale întâmplărilor care,  fără să știm, schimbă cursul vieții ca o adiere de vânt  care bate la un moment dat într-o anumită direcție și care  îi scoate în cale Norei,  personajele ce i-au fost  hărăzite să intre și să treacă mai departe sau să rămână în  viața ei. Destinul îi joacă parcă un joc al hazardului, neînțeles de Nora  care  trece prin tot felul  de trăiri, reflecții interioare, punându-și  întrebări  relevate cu foarte multă sinceritate și talent scriitoricesc  de autoarea Mara Popescu-Vasilca. Într-o complexitate de acțiuni care te țin legat emoțional  de carte și te fac să trăiești, să înțelegi și să te identifici cu personajele, Mara Popescu -Vasilca  printr-o construcție  iscusită a personajelor care au  personalități diferite, cu moduri  diferite de gândire, ne dezvăluie în fapt un imens  tablou al vieții, al căutărilor, al descoperirii și  al regăsirii propriei identități.

O carte care te invită la reflecții și la a descoperi sensurile profunde ale trăirilor unei femei puternice, pe drumul plin de surprize către propria fericire.    În Cuvânt către Cititor, Paula și Catia, ne sunt prezentate ca fiind  "două tinere care au crescut cu vise și dorințe", așa cum fiecare facem în anii tinereții, în care ne creionăm viitorul.   Încă din primul capitol, Reîntâlnire, cele două, într-o discuție profund confesivă, ne spun: "Cert este că am plătit cu parte din viețile noastre, cu timpul care este cea mai valoroasă monedă".  Catia a intrat la facultate ajutată de Mircea, soțul ei, pentru care "Arhitectura este unica artă care îmbină frumosul cu utilul". Dar, "deși e arhitect, nu a ținut cont că și căsnicia are nevoie de un aspect compozițional, ca și o operă artistică, de o structură de rezistență, care să o facă să dureze în timp, să fi creat un spațiu locuibil, construit din sentimente și dragoste, vorbe și gesturi". Pentru Catia căsătoria era o loterie: "ca atunci când joci la LOTO, tragi un bilet, dacă ai noroc e câștigător, dacă nu, mai tragi unul, și tot așa până când ajungi bătrân și vezi că ai jucat degeaba, ai rămas fără bani și fără să fi avut o viață așa cum o doreai". În capitolul 2, București, povestea celor două prietene continuă. Catia lucrează la casa de bilete, iar Dan e actor la Teatrul de Comedie. Capitolul Unchiul Carol este dedicat acestuia, fost copil de cazarmă de la 5 ani, cât și începutului de poveste al Catiei, care îl cunoaște pe arhitectul Mircea Manolescu în Cișmigiu și care, la scurt timp o cere în căsătorie. O frumoasă plimbare care mi-a amintit de anii studenției, de Cișmigiu, de intrarea principală din Știrbei Vodă, de povestea parcului, de Rotonda Scriitorilor…   Urmează Mircea, un capitol în care revăd Hanul lui Manuc,  Parcul Tei, Teatrul Național, din nou anii mei de studenție, când orașul era un vis... În capitolul Frații, îi cunoaștem pe cei doi: Mircea și Mihai. Ultimul,  făcuse cursuri de somelier și era  nevăzător. Pentru el "Vinul e ca o poezie care oferă emoție, aroma aproape senzuală, echilibrul surprinzător". Urmează capitolul Trădarea, în care Catia așteaptă să se căsătorească cu Mircea, dar era cu gândul la Mihai, fratele lui, bărbatul pe care l-a dorit de când l-a văzut. Mihai o cere în căsătorie… Catia pregătește divorțul cu Mircea,  care era  distant și fără afecțiune față de ea. Frații se bat, ea cade pe scări și ajunge la spital, unde apare, "necunoscutul cel bun", Dan, a cărui soție urcă la cer și care "a luat-o la el  acasă; În viața lui Dan, o femeie pleca și alta intra"…. Straniu… Destinul știe ce face… O acțiune tumultoasă, pasională, scrisă cu sufletul.  

''Ursula o mamă judecată de copii''  este un roman care  va atinge fiecare fibră  interioară a sufletului oricărui cititor făcând referire la greutățile vieții, renunțări și sacrificii pe care le face o mamă pentru copiii săi  călcându-și pe propriul prestigiu, pe convingeri și pe onoare  pentru a le asigura acestora un trai mai bun.  Cartea ridică foarte multe întrebări retorice cu privire la morală și la dreptul copiilor de a-și judeca mama.Este posibil  oare  ca atunci  când o mamă singură, părăsită și fără niciun ajutor își calcă pe demnitate pentru  a face bani pentru puii ei, aceștia  să  o judece și să pună la îndoială buna sa credință? Oare însăși telul demn și sacrificiul enorm în sine nu scuză mijloacele folosite pentru atingerea scopului final? Avem oare dreptul să ne judecăm părinții? Când și în ce context sau în ce condiții putem sau nu sa ii judecam?  Cartea ''Ursula o mamă judecată de copii''  intră în inima cititorului  direct de la primele pagini, captându-i atenția dar și punându-l în fața realității crude fără menajamente și fără să o judece pe Ursula personajul feminin principal  în niciun fel dar ridicând mingea la fileul cititorului  prin  acuratețea detaliilor și prin franchețea relatărilor în cele mai mici detalii, lăsându-i acestuia posibilitatea să judece să analizeze și să hotărască dacă e deacord sau nu cu parcursul evenimentelor.  Legătura cu divinitatea este unul dintre punctele pe care scriitoarea Mara Popescu-Vasilca le pune pe tapet în fiecare carte a sa, neuitând să specifice legătura sa și credința sa in Dumnezeu. Însăși  eroina principală, Ursula  se simte judecată de propria sa conștiință  și consideră că nu e demnă să se prezinte în casa Domnului. Auto-flagelarea de natură psihică, auto-analiza, dialogul interior precum și  măiestria împletirii povestirii  fac din scriitoarea Mara Popescu-Vasilca  o scriitoare de marcă care se încadrează cu succes în curentul de natura psihologică și  filozofică al secolului nostru. Construcția personajelor este amplă  și detaliată atât din punct de vedere psihologic cât și  vizual  asigurându-i cititorului  șansa să-și imagineze și cum arată  și cum gândesc personajele construite de aceasta. De la amintiri și traume trăite în trecut și până la cele mai intense și  pasionale  scene de dragoste, scriitoarea Mara Popescu-Vasilca  nu face economie de cuvinte sau de descrieri, păstrând însă frumusețea cuvintelor  și nefolosind vulgaritatea ca și figură  de stil. Acest lucru o departajează în mod evident de oricare scriitor  sau romancier care descrie scene fierbinți de amor. Stilul său inconfundabil  trezește  broboade de trăire în inima cititorului folosind moderat cuvântul ca și instrument imaginativ și senzorial  până la atingerea perfecțiunii narative.

"Netăcerea" Marei Popescu-Vasilca este dovada mărinimiei acestei scriitoare!     Unele povești de viață descrise de Mara Popescu-Vasilca, se nasc din observarea efemerului și încercarea de a-l înscrie în timpul eternului. Avem nevoie de o fundație solidă care să se ridice și să ne sprijine atunci când vin furtunile, furtuni care se pot manifesta în multe feluri, cum ar fi moartea unei persoane dragi, o boală, pierderea bunurilor materiale, însă câți oameni construiesc în zilele noastre clădiri luxoase, așezându-le pe nisipuri mișcătoare?        Mara Popescu-Vasilca are "înțelepciunea" necesară, ajută cititorul să găsească latura umană, latură ascunsă în spatele aparențelor. Ceea ce mă captează în romanele Marei Popescu-Vasilca este speranța care înflorește în ochii personajelor sale. Mesajul autoarei este un puternic mesaj motivațional: Viața fiind efemeră prin însăși natura ei, trăiește-o cu plinătate și spiritualitate! Autoarea ne prezintă adesea conflicte interumane, însă și conflicte interioare. Personajele din romanele acesteia, aleg fie să își "urle" durerea, fie să o "înăbușe" în al lor interior, însă indiferent de alegerea făcută, acestea dau dovadă de putere, curaj și demnitate.       Mara Popescu-Vasilca reușește să stârnească conștiința cititorului. Nevoia de a lărgi conștiința afectează atât dezvoltarea personală, cât și pe cea a spiritualității noastre. Conștiința, în realitate, este întotdeauna receptivă. De fiecare dată când Bianca percepe ceva, stabilește o relație, ajunge la o concluzie, învață sau experimentează ceva, încetul cu încetul, conștiința acesteia se construiește. În fața mustrărilor de conștiință, sunt cei care încearcă să le îndepărteze, să le ascundă, însă pentru a vindeca "rănile inimii și ale sufletului", este necesar să aducă la iveală adevărul și să aibă "înțelepciunea de a se critica pe sine". Bianca are această înțelepciune!

Mara Popescu-Vasilca porta al suo pubblico un nuovo racconto di vita dal ciclo "L'amore, che lo bruciassero le fiamme", un romanzo che, attraverso il tema abbordato, non fa altro che aggiungere una pagina a un'intera panoplia delle tipologie umane. Le sue eroine sono reali e veritiere, possono trovarsi intorno a te o fra i personaggi pubblici del momento, indifferentemente dal fatto che questo momento si trovi nel passato, nel presente o nel futuro ‒ e qui non ho sbagliato ‒ hanno detto i personaggi poiché vanno fino a identificare un certo soggetto letterario, essendo un'interpretazione reversibile delle trasformazioni dalla persona al soggetto e viceversa. Di fatto, i romanzi della signora acquistano autenticità che fa sì che la loro lettura vi catturi in un vortice di vicende, alcune volte identificandovi con i personaggi, altre entrando in contatto con loro, anche se non sono sempre personaggi propriamente positivi. Così succede anche in questo romanzo, Bianca fra i castelli di sabbia, nel quale la problematica sociale combinata al trambusto familiare, alla profonda povertà e al disinteresse per l'educazione e il progresso fanno sì che l'eroina, in un'età sensibile, affronti il suo destino e agisca di conseguenza, assumendosi il rischio del compromesso di fronte alla società ma, soprattutto, di fronte a se stessa. Qui si arriva al punto chiave del romanzo, l'arte del compromesso nella vita; ma fino a che punto e, soprattutto, con che conseguenze? Quanto si è disposti a sopportare e che prezzo si è pronti a pagare per passare oltre un ponte pieno di peccati per il proprio personale completamento? Niente nella vita succede per caso perché la vita di per sé è una concatenazione di eventi che, se imparati a gestire, avranno un costo finale di gran lunga minore. Ancora una volta, Mara Popescu-Vasilca ci introduce in un mondo di moralità e decadenza umana ancora attuale, nel quale la lotta per la sopravvivenza non è altro che un modus vivendi, in una società in cui i valori morali vedono un massivo crollo. Ma guardando dal punto di vista del personaggio principale? Perché arriviamo a provare empatia con esso nonostante la sua immoralità intenzionale? Le sue scelte non saranno state anche nostre? Non è che forse, chi più chi meno, abbiamo percorso gli stessi passi sulla strada dei compromessi? Ci sono molte domande, ma vi invito a scoprire da soli le risposte leggendo il romanzo che, sicuramente, sarà una lettura accattivante.